04.29.07
Dulapul.
Eu nu sunt ceea ce crezi tu ca sunt – si niciodata nu voi fi. Nici nu o cunosc pe cea pe care tu o vezi ca fiind eu – pentru mine e o marioneta creata de mine, manuita de mine, insa ai carei ochi nu vor fi niciodata intocmai ca ai mei. O masca Noh. Doar una, dintr-un sir infinit de masti care stau cuminti, insiruite dupa cele mai stricte reguli ale miscarii browniene.
Ele exista datorita timpului.
Nu stiu cum arata dulapul meu cu “A fost”. Poate dulap e doar un nume … poate e un castel. Un castel cu multe scari intortocheate, cu usi secrete … cu ferestre inalte si inguste, cu scari pe care mergi cu capul in jos. E de un negru pur castelul asta, si la prima vedere, ar parea perfect – din cauza negrului. Dar nu este. Pentru ca in fiecare moment, la fiecare pas, negrul face loc culorilor, miscarii. Picturi naive, franturi de ganduri apar si dispar mereu, in dulapul cu “A fost”.
Amintirile vin la tine. Niste fotografii triste, deoarece esti demult decupat din ele … oricat ai vrea, nu te vei putea lipii la loc. Pentru ca au fost. In dulapul cu “A fost”, nu te poti intoarce. Odata facut un pas, el ramane acolo – o urma pe sufletul tau. Degeaba incerci sa-ti potrivesti din nou pasii in urma lasata – nu poti. Pentru ca a fost.
Eu nu sunt nici ceea ce cred eu ca sunt. Un dulap este ceea ce este. Am putea fi vreodata cu adevarat ceea ce altii stiu ca suntem ?
Eu nu sunt Laura pe care crezi ca o stii. Eu sunt cine sunt – si nu sunt ea.
[ 01 00, cineva cu A ma iubeste ... ]
Suntem imperfecti atunci cand nu gresim pana la capat.
04.15.07
Pe drum zaceau niste foi …
Ceea ce urmeaza nu are nici o legatura cu titlul.
Nu poti convinge pe cineva ca ai dreptate. Pur si simplu nu poti. Nici daca ti-ai scoate ochii si i-ai da persoanei respective ca sa vada cu ei, nu o poti convinge ca ai dreptate. Pentru ca nimeni nu iti poate contempla adevarul. Nimeni ! Chestiile generale, pe care din bun simt le intelege tot omul … alea sunt simple, usor de digerat. Dar nimeni, niciodata, nu va putea sa iti pipaie ideea asa cum o faci tu, nu va putea sa imbrace gandurile exact in forma in care le modelezi tu. E trist ? Da, la prima vedere este trist – pentru ca te obliga sa accepti ca esti singur. Nu singur in sensul ala jalnic, parasit, bla bla bla [desi ar fi o alternativa] ci singur pe un drum. Nimeni nu vede ca tine, si nimeni nu vede lucrurile exact cum le vezi tu. Nu e o singuratate care separa … pur si simplu o singuratate a privirii. O privire singura – sau hai sa-i zicem unica, suna mai bine, mai inaltator.
De ce sa vrei sa convingi pe cineva de adevarul tau ? Motive ar fi o infinitate, dar … de ce ? Crezi ca ar schimba ceva ? Uite un lucru tare funny: oamenii se schimba, dar nu cred ca cei din jurul lor fac asta.
Desi afara e lumina, in mine e negru … un negru care doare si se revarsa transparent … lacrimi.
04.10.07
Mhm …
A fost odata …
Asa incep toate povestile, cu “a fost odata”. Nu stiu de ce, poate ca sa nu trebuiasca sa spuna exact cand – nu de alta, dar povestitorul n-ar sti daca a fost ieri, daca a fost acum 2 ani sau acum 3 saptamani. Nu ? Ehh … si dupa cum ziceam, a fost odata. Stiati voi ca ce a fost nu se mai intoarce ? Oricat ai vrea, nu se mai intoarce.
No comment, lipsa de inspiratie si glicemie scazuta. Laura se duce sa doarma …
