Frânturi …
Sâmbătă seara … pe data de 05 – 05 – 2007. Iată un început promiţător, nu ?
De fapt, ce vreau să scriu … este ceva ce mă atinge, însă cumva, nu reuşesc să ating eu întocmai ideea. De aceea momentan îmi las degetele să danseze câteva fraze, pentru a înlănţuii cuvintele asa cum se înlănţuiesc pe portativul minţii mele.
E cald afară, şi e cald în cameră. Astăzi mirosea a vară. Chiar dacă erau oameni cu veste sau geci pe ei, mirosea a vară. Mi-am dat seama după albastrul cerului, după adierea caldă … pur şi simplu mirosea a vară.
Acuma-i seară, se mai răcorii afară … dar căldura de azi s-a înfăşurat ca de obicei pe suflet, şi mi-a adus în minte mireasma serilor de vară.
Sunt serile care mă sperie cel mai mult, pentru că în serile de vară mă las cel mai uşor îmbătată de Neştiut.
Sunt serile senine, când, pe la 3 dimineata, nu se aud decât greierii scârţâind, şi cerul e mai plin ca niciodată de stele … n-ai zice că-s puncte, ci-s valuri … ca un material foarte fin, presărat cu ceva lucios.
Şi aerul … aerul acela dulce, cald, care încă te înăbuşeşte, un aer cald, care are un parfum ce nu l-aş putea asemăna cu ceva. E o mireasmă care mereu îmi induce o stare de avânt, de vis, amestecată cu nostalgie.
În serile de vară, când nu dorm, prin parfumul cald, îmi pot pipăii singurătatea.
Ascultam Cargo – Astăzi si mâine. E o melodie tristă … să o numesc sinceră – îmi place mult. Are un ceva care se mulează perfect pe aerul acelor seri de vară. Poate vocea, poate versurile, poate linia melodică … ştiu că ascultând melodia, e de ajuns să închid ochii pentru a mă regăsii pe un câmp, înconjurată de înăbuşeala aceea delicioasă, şi strivită de cerul înstelat. Ascultând melodia, simt acea greutate pe inimă, ce o simt numai în unele momente … cum ar fi serile de vară. Simt acea durere de care voi fi mereu dependentă, care mă linişteşte, pentru că e durerea din suflet care nu mă va părăsii niciodată prin lacrimi. E o durere care mă eliberează şi mă înţelege.
Poate alătur aceste două lucruri pentru că, în momentul când interacţionez cu ele, îmi conştientizez cu totul altfel singurătatea – o găsesc … superbă.

Lasă un Răspuns