Dacă tu n-ai mai avea umbră, tu nu ai fi tu. Poţi înţelege asta ? Că dacă nu ai avea umbră, tu ai fi altfel. Nici nu ai fi altcineva. Ai fi doar altceva. Pentru că umbra ta este parte din tine. Te vezi altfel, decât cu umbră ? Oriunde mergi, ea va fi cu tine, deoarece oriunde e lumină, e şi umbră.
Întunericul înghite umbrele, poate pentru că este şi el o umbră, sau poate tocmai pentru că nu este. Cert e că în întuneric, umbrele dispar.
Acuma înţelegi de ce îţi e frică de întuneric ?
În întuneric, nu mai ai umbră. În întuneric, nu mai eşti tu.
Ce faci, când nu ţi-e doar sufletul rănit, ci şi umbra ?
Ca să te contopeşti cu întunericul, trebuie să renunţi la umbră. Renunţă la Omul din tine pentru a înţelege. Ca să fii liber, trebuie să fii umbra întunericului.
Sub ploaia lacrimilor mi-e biciuită umbra, şi văd cum fâşii din ea se preling gri pe un asfalt gri, pe o muzică gri. Doare …
Vreau să mă nasc din nou … vreau ca umbra-mi să nu mai fie modelată de lacrimi … ci de apă limpede de izvor.

Vreau un botez, pentru mine şi umbra mea … să mă pot regăsi.