01 00, cineva cu A mă iubeşte …

Menestrelul stă pe marginea geamului, în noaptea asta … el le va spune greierilor ce şi cum să cânte. El va numi umbra lunii, va săruta nemişcarea căldurii. El îmi va aduce lacrimi în ochi, ca apoi să mă adoarmă sperând …

Până unde ţine „niciodată” ?

Se aude trenul. De data asta, m-a scârbit să îl aud – a acoperit pentru câteva momente cântecul greierilor. E atât de linişte afară, încât nu mai e noapte, e doar o poză caldă, sufocantă.

Menestrel = Poet şi muzicant din Franţa evului mediu, adesea ambulant, care cânta şi recita versuri acompaniindu-se cu un instrument.

Eu sunt un menestrel, pentru că compun, recit şi cânt.
Eu sunt un menestrel pentru că nu am casă …
… iar instrumentul meu este gândul.

Există limite – în analiza matematică, şi în noi. Sufletul ne e însemnat cu fierul roşu cu mult înainte de a ne naşte – şi mereu mai adăugăm. Orice lanţ poate fi o podoabă, dacă ştii cât îi poţi da drumul … şi dacă ştii să îl porţi cu graţie.

„Niciodată” merge până la capătul spiralei, cufundată în negru.
Iar negrul nu se sfârşeşte niciodată.

~ de Nyx pe iulie 22, 2007.