03.25.08
Dor.
Mi-e dor, mi-e foarte dor. Mi-e dor, mă doare că mi-e dor. Mă enervează că mi-e atât de dor, după atâta timp. Înţelegi ? Probabil că nu. Nici măcar eu nu înţeleg ! Ştiu că mi-e dor, şi-aş vrea să nu-mi mai fie, pentru că am 20 de ani, şi încă n-am văzut nimic din viaţă, dar tot mi-e dor … azi mai mult ca ieri, mâine mai mult ca azi. N-ar trebui să-mi fie dor, pentru că nu există lucruri sau oameni de neînlocuit, nu există punct, nu există „atât”. Şi totuşi, singurul „atât” ce-l văd acuma este cel din „îmi este atât de dor”. Aş vrea să fie un dor ce-l pot striga, să-l storc din mine odată cu lacrimile, dar e ca o mare într-un glob de sticlă din care nu răzbate nici un sunet: se izbeşte cu atâta putere si patimă de pereţi, încât îi simţi strigătul mut, disperat … cerşind să scape.
Sunt mai liberă acum. Ştii de ce ? Acuma ştiu că-s liberă să-mi fie dor. Am trecut prin ceva lume până acuma, dar de tine m-am lovit. Poate de-aia e altfel. Nu ştiu. Mai am multe de văzut, de învăţat, de înţeles. De-aia încerc să merg şi să amestec culori cu sunete şi gusturi. „Timp va fi mereu destul, doar noi ne sfărâmăm în faţa lui” – scrisesem asta mai demult. Şi încă o cred.
Urăsc că mi-e dor, dar dacă nu mi-ar fi dor … aş căuta să-mi fie. De tine.
03.15.08
Play.
15 martie 2008, o după-amiază de sâmbătă foarte obişnuită, cu vectori, diagrame şi pointeri (da, sunt multi-tasking … )
Ascult Enigma – Dreaming of Andromeda. Nu e cine ştie ce melodia probabil, dar se mulează foarte bine pe starea mea de spirit de acuma.
Plus că îmi pare foarte bine sa pot avea parte, atât cât se poate, de două dintre plăcerile mele combinate – muzica şi spaţiul.
Eu mă datorez şi unor melodii. Există în playlistul meu de suflet (şi din suflet) câteva melodii fără de care cu siguranţă viaţa mea ar fi fost mai goală. Când am văzut cuvintele astea scrise, mi-am dat seama că … eşti o melodie pentru ceva timp … ea se va repeta de n ori, până o vei auzi cu adevărat … iar atunci vei şti că a sosit momentul să dai click pe next … şi că unele melodii nu pot fi ascultate înaintea altora, pentru că nu a sosit timpul lor.
Am înţeles puţin mai mult viaţa în nopţile de vară, când ascultam muzică şi priveam la cer şi la căldură. Nopţile care dor cel mai tare, dar în care mă simt excelent să ştiu că programul meu de somn este destul de diferit de al celorlalţi.
Nu singurătatea doare, ci faptul că o simt lângă cineva … şi nu am de ales decât să fug în muzică …
… şi să apăs pe next. Din nou. Şi din nou … până ne sincronizăm.
Îmi pare rău că nu mai ascultăm aceeaşi muzică, dar ştiu – comoditatea îţi dă marele avantaj (oare ?!) de a nu-ţi mai schimba tu singur melodiile.
Ai devenit o sonerie programată, programabilă … oarecum detestabilă. Adu-ţi aminte de propriile-ţi note.
03.11.08
Hotărârea unor unghii mov.
Azi am închis, cumva, un capitol din viaţa mea. Mai concret, o pagină. În continuare, voi pune în aplicare unele decizii – mai mult sau mai puţin dureroase. Nu asta contează, ci să fie implementabile, funcţionale pe termen nedeterminat, şi … coerente. E o margine destul de tăioasă, cea pe care umblu în perioada asta.
„O mare greşeală, poate cea mai mare, este că, atunci când vine vorba de suflet, să mergi după o serie de algoritmi.”
Din miile de măşti ce mi le-am fabricat, pot contura două „eu”, care se arată cel mai des. Una dintre ele e persoana care te cucereşte, în care simţi că poţi avea încredere, care te atrage şi te intrigă, pentru că nu ştii cum va reacţiona în secunda următoare. E cea care, când i se spune „O să vezi că n-ai să vrei să pleci”, râde, pentru că e deja departe, şi pentru că nu a fost niciodată „acolo”.
Cealaltă visează mereu. Construieşte castele de nisip, ca să le poată (sau să le poţi ?! ) dărâma mai târziu. Tânjeşte după ceva ce nu e, ceva ce nu poate fi, ceva ce e dincolo. Dincolo de ce ? N-ar şti să-ţi spună, ştie că dacă ea n-ar visa, nici cealaltă n-ar mai fi.
Diferenţe foarte mari … ai putea spune. Altfel, unde mai e farmecul ?
Ştiu sigur însă, că amândurora le place movul, amândurora le place noaptea, amândouă iubesc viaţa şi văd magia din 0 şi 1.
Când vine vorba de tine, amândouă zâmbesc sincer, şi li se încălzeşte inima.
:-)
Am crezut că poţi vedea dincolo de ele, că mă poţi vedea. M-am înşelat. Dar e ok … chiar şi aşa, în faţa ta n-am să pot vreodată purta măşti …
… doar de bal mascat. Şi însoţite de o rochie foarte mov, foarte roşie sau foarte neagră :-)
