Hotărârea unor unghii mov.

Azi am închis, cumva, un capitol din viaţa mea. Mai concret, o pagină. În continuare, voi pune în aplicare unele decizii – mai mult sau mai puţin dureroase. Nu asta contează, ci să fie implementabile, funcţionale pe termen nedeterminat, şi … coerente. E o margine destul de tăioasă, cea pe care umblu în perioada asta.

„O mare greşeală, poate cea mai mare, este că, atunci când vine vorba de suflet, să mergi după o serie de algoritmi.”

Din miile de măşti ce mi le-am fabricat, pot contura două „eu”, care se arată cel mai des. Una dintre ele e persoana care te cucereşte, în care simţi că poţi avea încredere, care te atrage şi te intrigă, pentru că nu ştii cum va reacţiona în secunda următoare. E cea care, când i se spune „O să vezi că n-ai să vrei să pleci”, râde, pentru că e deja departe, şi pentru că nu a fost niciodată „acolo”.

Cealaltă visează mereu. Construieşte castele de nisip, ca să le poată (sau să le poţi ?! ) dărâma mai târziu. Tânjeşte după ceva ce nu e, ceva ce nu poate fi, ceva ce e dincolo. Dincolo de ce ? N-ar şti să-ţi spună, ştie că dacă ea n-ar visa, nici cealaltă n-ar mai fi.

Diferenţe foarte mari … ai putea spune. Altfel, unde mai e farmecul ?

Ştiu sigur însă, că amândurora le place movul, amândurora le place noaptea, amândouă iubesc viaţa şi văd magia din 0 şi 1.

Când vine vorba de tine, amândouă zâmbesc sincer, şi li se încălzeşte inima.

:-)

Am crezut că poţi vedea dincolo de ele, că mă poţi vedea. M-am înşelat. Dar e ok … chiar şi aşa, în faţa ta n-am să pot vreodată purta măşti …

… doar de bal mascat. Şi însoţite de o rochie foarte mov, foarte roşie sau foarte neagră :-)

~ de Nyx pe martie 11, 2008.