Play.

15 martie 2008, o după-amiază de sâmbătă foarte obişnuită, cu vectori, diagrame şi pointeri (da, sunt multi-tasking … )

Ascult Enigma – Dreaming of Andromeda. Nu e cine ştie ce melodia probabil, dar se mulează foarte bine pe starea mea de spirit de acuma.

Plus că îmi pare foarte bine sa pot avea parte, atât cât se poate, de două dintre plăcerile mele combinate – muzica şi spaţiul.

Eu mă datorez şi unor melodii. Există în playlistul meu de suflet (şi din suflet) câteva melodii fără de care cu siguranţă viaţa mea ar fi fost mai goală. Când am văzut cuvintele astea scrise, mi-am dat seama că … eşti o melodie pentru ceva timp … ea se va repeta de n ori, până o vei auzi cu adevărat … iar atunci vei şti că a sosit momentul să dai click pe next … şi că unele melodii nu pot fi ascultate înaintea altora, pentru că nu a sosit timpul lor.

Am înţeles puţin mai mult viaţa în nopţile de vară, când ascultam muzică şi priveam la cer şi la căldură. Nopţile care dor cel mai tare, dar în care mă simt excelent să ştiu că programul meu de somn este destul de diferit de al celorlalţi.

Nu singurătatea doare, ci faptul că o simt lângă cineva … şi nu am de ales decât să fug în muzică …

… şi să apăs pe next. Din nou. Şi din nou … până ne sincronizăm.

Îmi pare rău că nu mai ascultăm aceeaşi muzică, dar ştiu – comoditatea îţi dă marele avantaj (oare ?!) de a nu-ţi mai schimba tu singur melodiile.

Ai devenit o sonerie programată, programabilă … oarecum detestabilă. Adu-ţi aminte de propriile-ţi note.

~ de Nyx pe martie 15, 2008.