De-ra-hat.
Vroiam să scriu un blog depresiv, în care să vâr pe ici, pe colo, nişte chestii mai personale. Mă oprii la timp. Nu are sens. Pur şi simplu nu are sens. Pentru mine are, dar eu sunt subiectivă, şi nu am nici un drept să trântesc aici bucăţi din viaţa mea. Ce naiba ?! Singuri venim, singuri plecăm. Poveştile sunt făcute să rămână poveşti, visele sunt făcute să rămână vise. Şi cam atât.
Trebuie sa te contrazic in privinta viselor. Pentru vise s’a varsat sange, s’au luptat popoare, s’au varsat lacrimi, s’au varsat lacrimi. Visele ne dau puterea sa iesim din cercul vicios al rutinei si al nepasarii. Pentru unii sunt ratiunea de a trai. Pentru altii, hrana spirituala. Pentru cei care le’au implinit, incredere si descoperirea unor orizonturi mai largi. Nu venim singuri, ci suntem adusi. Ceva extraordinar ni se ofera – viata. Mai mult decat atat – liberul arbitru.
Imi cer mii de scuze daca v’am deranjat din starea depresiva.
:-)
Nu m-ai deranjat din starea depresiva – care in momentul de fata oricum nu e prezenta :-)
Am foarte multe vise, unele sunt foarte greu de realizat, si imi pierd curajul uneori. Mi s-a spus “poate sunt gresite visele tale” – visele nu pot fi gresite, visele sunt parte din mine, si ma definesc.
Totusi, sunt doar un om. Oamenii au dreptul (si obligatia) sa fie si lasi, din cand in cand. Parerea mea.
Cati oameni, atatea puncte de vedere :-)
Multumesc de comentariu.