Unfortunately, stupidity is not an option.
Fiind o oră potrivită de scris bloguri, vreau să scriu aici ce am mai digerat mai bine ca în trecut, în ultima vreme.
Pentru început, am realizat (din nou) că te poţi simţi îngrozitor de singur într-o mare de oameni. Legat de asta, cel ce joacă rolul entertainerului ştie cel mai bine că … poţi avea cicatrici sau poţi plânge întruna, masca atent pictată, cu zâmbetul (a se înţelege râsetul de salon) va avea grijă să ascundă tot.
Oamenilor le place să-şi pună bariere, şi să-şi pună singuri piedică. Probabil ne stă în sânge, probabil intră în definiţia omului (care-o fi aia, încă n-am descoperit-o pe toată, dar mai am puţin, sâc !) să se blocheze şi să se lase condus de nişte kitsch-uri, ca să îşi scuze laşitatea şi lipsa de putere în a visa … sau de a-şi urma visele.
O chestie mai mult sau mai puţin personală: aş vrea să mă las citită. Nu ştiu de cine, nu ştiu cum, dar mi-ar plăcea să existe o persoană care să poarte denumirea de „prieten/prietenă”, care să ştie, pur şi simplu, să mă citească.
E drept că mi-ar plăcea ca acea persoană să fie cineva anume, dar …
…
Am obsesii. Şi-s mândră de ele. Asta nu mă opreşte din trăit. Dimpotrivă.
Aiureli :-)
:), nu-s deloc aiureli.
Singuratatea traita “intr-o mare de oameni” este cu mult mai dureroasa decat cea care iti este ca o rutina,de la inceputurile tale,devenind un mod de viata.
Nimic nu te poate sa te faca sa te simti mai singur/a decat atitudinea celor din jurul tau.Desi e mare galagie,in realitate se lasa o mare liniste in jurul tau.
:)
@exergy: imi place sa le numesc asa … chestiile alea mici de care nu iti dai seama cand esti prea ocupat cu rutina :-)
@Georgiana: Asa si este. Uneori, cu cat e galagia mai mare, inauntrul tau creste o tacere asurzitoare, care nu iti da pace, spunandu-ti ca, de fapt, esti singur.