Hotaru no haka.

În traducere, Grave of the fireflies. E un film ce nu trebuie văzut de multe ori în viaţă, după mine.

Film de animaţie, din 1988 (deci e de o vârstă cu mine), care ne derulează povestea a doi copii care au trăit în perioada de final a celui de-al doilea război mondial, în Japonia. Nu vreau să povestesc ce se întâmplă în film (deşi ţin minte prea bine), pentru că, în opinia mea, este un film care trebuie privit, nu doar văzut … film care, după ce termini de vizionat, te face să mai stai minute bune înainte de a spune ceva.

Am văzut secvenţe din film demult, la televizor, când încă eram foarte mică … cred că nici nu eram la şcoală. De atunci, îmi aduceam din când în când aminte că „vreau să văd filmul acela”, care, deşi era animaţie, prezenta lucruri atât de diferite si de crude, faţă de ce „animate” erau.

Nu mai ştiu cum am dat de el din nou, dar ştiu că datorită accesului la internet.

Ce ştiu sigur este că l-am vizionat acum doi sau trei ani, cap-coadă … şi de atunci n-am mai făcut-o. Nu sunt o persoană slabă de înger, şi am văzut destule filme (de animaţie sau nu) cu imagini … nu foarte plăcute. Dar niciunul nu mi-a trezit aşa multe sentimente, care, chiar dacă nu atingeau cote ameţitoare, se înodau într-un ghem greu de tradus şi dezlegat.

Nu ştiu ce mi-a venit să scriu despre filmul ăsta … de fapt, e un început pentru o nouă serie de bloguri de care aş vrea să mă ocup, încetul cu încetul.

Imaginea este luată din film.

~ de Nyx pe august 7, 2008.