10.28.08
Si les années sont mortes, mes souvenirs se portent bien …
Azi mi-a făcut cineva „poftă” să ascult Joe Dassin, mai precis melodia Le jardin du Luxembourg.
Am ascultat-o prima dată acum 5 ani, mi-o „recomandase” cineva :-)
Ascultând-o peste ceva vreme … a sunat cu totul altfel. Am înţeles-o mai bine. Mult mai bine. Foarte interesantă senzaţia de a asculta cu adevărat o melodie, sau doar nişte cuvinte, nu doar de a auzi. E un sentiment preţios, pentru mine.
Acum, o ascult din nou. E una din melodiile ce nu le pot asculta des. Mă face să mă simt … vulnerabilă ? Mai conştientă decât de obicei, de ceea ce simt ? Mai ironică ?
Nu vreau să răspund. Nu are rost nici măcar să mă întreb.
Tot ce scriu acum, aici, mi se va părea amuzant peste câţiva ani, pentru că … voi asculta altfel melodia.
Te voi vedea altfel, te voi privi altfel, dar … vei fi tot acolo. În afara timpului, în afara logicii.
10.19.08
19 octombrie 2008.
E uşor să măsor câţi mililitri de apă se află în paharul de lângă mine, sau câţi metri parcurg de unde locuiesc până la farmacia din colţ.
Ciudat început …
Mă gândeam la ce e măsurabil, şi ce nu. E uşor de măsurat distanţa dintre două oraşe, nu la fel de uşor de măsurat distanţa dintre doi oameni. Uneori, apropierea fizică taie prăpăstii de netrecut între suflete. După câţi mililitri de lacrimi poate cineva spune că a plâns destul ?
De multe ori, atenţia îmi e atrasă de sistemul fiecăruia de „dimensionare”: ceea ce pentru cineva este imens, pentru altcineva este neînsemnat, iar ceea ce pentru cineva este inexistent, pentru altcineva poate fi ceva ce valorează mai mult ca viaţa. Mi se pare un lucru frumos, chiar dacă are, după mine, un strop de absurd. Probabil asta îl face atât de interesant.
Fiecare are propria nebunie, şi e singurul responsabil de trăirea ei totală.
Infinity is as big as you want it to be.
