11.22.08

Schiţă.

Publicat în Ganduri, Intre noi doi, Nebunie la 9:38 pm de Nyx

- Spune-mi …
- Ce să-ţi spun ?
- Nu ştiu.
- De ce nu ştii ?
- Aşa.
- Vreau să îţi spun.
- Ce să îmi spui ?
- Nu ştiu. Ştiu doar că vreau. Nu e ciudat ?
- De ce ar fi ? Spune-mi şi mie, ce ai vrea să îmi spui.
- Chiar dacă te-ar durea ?
- Mă va durea ?
- Nu ştiu, spune-mi tu.
- Mi-e teamă.
- Şi mie. Ţie, de ce ?
- Pentru că ai ceva să îmi spui. Nu poţi spune, şi atât ?
- Nu.
- De ce ?
- Pentru că şi mie mi-e teamă.
- Ţie de ce ţi-e teamă ?
- De timp.
- Şi mie.
- Întreabă-mă tu.
- Ce să te întreb ?
- Orice.
- Nu vreau un răspuns.
- Dar ce vrei ?
- Să îmi spui.
- Tu vrei să pleci ?
- Tu vrei să plec ?
- Nu ştiu, nu eu vreau.
- Cine vrea ?
- Noi. Tu. Eu. Timpul.
- De ce să plec ?
- Pentru că aşa trebuie.
- Aşa trebuie ?
- Poţi rămâne, dar atunci, totul s-ar termina.
- Ai dreptate.
- Dacă pleci tu, sau dacă plec eu, tot aia e.
- Mă vei căuta ?
- Nu. Tu ?
- Nici eu. Dar te voi găsi.
- Exact. Dacă rămânem aşa, „întotdeauna” îşi va pierde sensul.
- Nu vreau să îţi fiu alături mereu, vreau să ne regăsim mereu. E greşit ?
- Nu e greşit. Dar nu mă aştepta.
- Nu mă căuta.
- Vreau să te privesc din nou cu alţi ochi.
- Vreau să fim alţii.
- Vreau să fim.

11.18.08

f(t).

Publicat în Ganduri, Intre noi doi, Nebunie la 1:43 pm de Nyx

Nici măcar atunci nu am putut opri timpul. – îmi răsună de aseară în cap.

Ştii foarte bine la ce mă refer: fiecare are propriul Timp, străin de celelalte Timpuri. Sunt nişte fire ce converg tacit înspre Nimic, înfăşurate pe axa timpului ce străpunge vieţi. Privite de dinafară, par imobile.

Timpul nostru mocnea, Timpul nostru e scrum, Timpul nostru va servi de răsad pentru alte Timpuri. Poate că, în final, nu facem decât să reciclăm Timpuri (sau Timpi ? Probabil amândouă). Poate că, în final, nu vrem decât să spargem perfecţiunea cercului pe care am fost plasaţi cu mult înainte de a veni aici.

Mă întristează. Nici măcar atunci nu am putut opri timpul. Neputând face asta, pot cu adevărat să cer şi să caut mai mult ?

Mie îmi place ciocolata neagră.

11.10.08

Sec.

Publicat în Ganduri, Stuff la 1:58 pm de Nyx

Psh. Nu-mi place ce am scris în ultima vreme, şi nu-mi place nici cum am scris. Culmea, simt ce aş vrea să scriu. Parcă sunt în faţa unui borcan cu bomboane de multe culori, chibzuiesc mult până să aleg ce culoare să scot, dar când e să întind mâna, mă întorc şi scot în schimb o tabletă de ciocolată.

Dubios. De ce naiba mai ţin blogul, în fond ?