04.23.09

Je m’en fous.

Publicat în My human equation, Stuff la 10:42 pm de Nyx

De ceva vreme, nu mai pot vorbi despre lucruri personale cu persoanele numite „prieteni”. Nu e vorba că nu aş avea nevoie, sau că nu aş putea – pur şi simplu, chiar şi când vreau să o fac, simt că ceva mă opreşte. Boo-hoo, see if I care ! So, is this how this is going to end ? Ce numeam acum câteva luni „prietenie”, acum e mai mult o chestie de convenienţă, cel puţin din partea mea. Simt că pot avea încredere, dar nu îmi mai place să vorbesc despre lucruri ce mă privesc. E interesant că, în ciuda unor scăpări din partea mea, sunt percepută în continuare ca o „prietenă”. Cred. Sper. De ce să mint, îmi place – oamenii sunt nişte fiinţe fascinante, chiar şi în cârâiala lor, plictisitoare de multe ori. Doar că nu mai am tragere de inimă … plus că unele „evenimente” din ultima perioadă au avut darul de a mă scârbi (aye, aye, quelle mimosa ! On la froisse si facilement.). Nu a fost doar scârbă, a fost şi dezamăgire, pentru că de obicei, când ţii la oameni, ai şi ceva aşteptări de la ei. Dar dezgustul a fost (şi încă mai este) prezent într-un procent mai ridicat.

Ergo, am vrut să scriu acest blog: fără prea multă filosofie, fără prea multe cuvinte încărcate. Come hell or high water, cum s-ar zice – momentan, consider că nişte conversaţii de salon şi un pupat pe obraz îmi sunt mai plăcute decât nişte încercări penibile de apropiere, de care, din nou, mi-e scârbă. Dar, cel mai probabil, tot vina mea e, eu fiind o tipă paranoică, impulsivă şi cu toane.

Regret că sunt laşă în a lua nişte decizii şi în a pleca în căutarea de alţi oameni – come on, de parcă aş fi legată de cineva prin cordon ombilical ! Sper ca după ce recitesc acest text şi îl şi pun pe blog, să fiu mai sigură de acţiunile mele în acest domeniu al vieţii. Şi sper să nu rănesc pe nimeni (în afară de mine) prin deciziile pe care le iau.

Ah, şi probabil sufăr de falsă modestie. Doar eu, heavydent. E mult mai uşor să port o discuţie în contradictoriu cu mine decât cu altcineva, deoarece, dacă e cu mine, şansele sunt mult mai mari de a ajunge la o concluzie constructivă.

Cam atât – uite că am scris despre viaţa mea, într-un loc unde citesc, în principiu, doar străini. N-a fost chiar uşor, ţinând cont că mă chinui de câteva zile să adun aceste nenorocite de cuvinte într-un text care să nu pară foarte deprimant şi foarte emo (deşi tot aşa mi se pare că este).

Shit happens.

04.15.09

Aberaţii aberante 01.

Publicat în Ganduri, Intre noi doi, My human equation la 12:31 am de Nyx

Ca să rămâi cu adevărat, trebuie uneori să pleci.

Nu ţi se pare amuzant ? Eu nu fumez decât foarte rar, însă uneori simt că te-aş putea vedea mai bine prin fum – de fapt prin ceaţă.

Mai ales în zilele călduroase de vară, când culoarea cerului e albastru obosit, parcă e o cupolă imensă ce a fost trântită deasupra mea, deasupra lumii: am mereu senzaţia că dacă aş întinde mâna puţin mai mult decât aş putea, aş reuşi să o ating. Şi aş fi dezamăgită de asta.

În nopţile de vară însă, lucrurile se schimbă: uniformitatea aia frustrant de leneşă şi albastră e ridicată, iar stelele au loc între ele; ce era înainte mat dispare, lăsând locul unui spaţiu imens, tridimensional, printre stele; spaţiu ce urcă continuu; spaţiu prin care aş putea păşi. E ca şi cum coala albastră de peste zi e înlocuită de o altă lume, populată de aer şi de stele, printre care mintea se poate căţăra după bunul plac.

Ştii ce-mi mai place la nopţile de vară ? Că nu au timp. Într-un anume interval orar, dispar orele, minutele, săptămânile. Într-un anume interval orar, nopţile de vară sunt în afara timpului.

Am să adaug o nouă categorie de blog printre cele deja existente, pentru a putea strecura uneori (dacă am timp/chef/etc), chestii din viaţa mea teribil de plictisitoare.

Astăzi voi spune doar atât: s-au schimbat nişte chestii, şi tot simt că e momentul să tai legăturile cu diverşi oameni, fără să am o bază logică.

Acolo unde dor nu e, nimic nu e :-)