02 mai 2009.

Iniţial, vrusesem să îmi iau puloverul negru, cu franjuri la mâneci, ce se leagă cu un cordon în jurul taliei. Arată foarte bine. Arăta foarte bine.

Winterfresh verde, 2 stropi de Amor Amor pe încheieturile mâinii, şi puloverul negru ? Pentru câteva clipe, se oprise timpul. Pentru câteva clipe, m-am revăzut într-o seară de august. Stupid, nu ? Aşa am spus şi eu. Stupid, dar logic şi liniştitor în acelaşi timp – încă o dovadă că fiecare dintre noi crede că timpul curge diferit, când de fapt el are aceeaşi înaintare monotonă …

Timpul nu se opreşte pentru că vrem. Credem că îl putem opri, îngheţând o parte din noi, punând-o deoparte, ca timpul să nu treacă peste ea. De parcă i-ar păsa ! Nu îi ajută la nimic, şi nici nu îl deranjează; facem asta pentru a avea iluzia că avem ceva pus deoparte, neotrăvit de scurgerea nisipului din clepsidra eternităţii … că e ceva mai presus de indiferenţa timpului.

Haosul se teme de timp, sau timpul se teme de haos ? I wonder …

Cu toate astea, deşi am şi voi avea mereu la cine mă întoarce … cred că, în final, tot spre tine voi merge mereu.

Stupid, nu ? Aşa am spus si eu.

~ de Nyx pe mai 2, 2009.

6 Răspunsuri to “02 mai 2009.”

  1. Cred ca haosul si timpul sunt intr-o continua lupta.

  2. Ai dreptate. In final, niciunul nu are mai multa dreptate decat celalalt …

  3. “facem asta pentru a avea iluzia că avem ceva pus deoparte”
    … si tot iluzia asta ne face sa credem ca viata are valoare, ca noi avem sens, ca actiunile noastre au avut sens.

    Cine se teme de Haos?
    Haosul e predictibil insa Timpul, nu …

  4. Timpul e indiferent, poate de asta pare uneori atat de … crud.

    Daca nu am avea iluzia ca avem pentru ce trai si pentru ce lupta … unii ar spune ca ar fi mai usor, altii ca mai greu. In final, depinde de fiecare cat poate si cat vrea sa simta si sa traiasca …

    “… and I find it kinda funny, I find it kinda sad – the dreams in which I’m dying are the best I’ve ever had” (Gary Jules – Mad world) – cuvintele astea imi par in concordanta cu blogul, cat de cat :)

  5. Stii melodia lui Gary Jules? o asculti?? una din preferatele mele…. nu pot sa cred ca cineva mai asculta astfel de melodii triste…
    ….when people run in circles is a very, very …mad world….

  6. Da, stiu melodia lui Gary Jules, si o ascult din cand in cand. Ascult mai multe melodii triste, in functie de dispozitie (si nu mi-e rusine sa recunosc :P).
    Acuma, de exemplu, ascult Dio – Like a rainbow in the dark :-)

Lasă un Răspuns